Global Rabota

miercuri, 12 februarie 2014

Surse ale conflictului

Tags

1. Sursa cea mai frecventă de conflict o constituie interesele, sistemul de interese al indivizilor, grupurilor, organizaţiilor. După cum se vede în fig. 1 , între cele trei mari domenii de interes (schiţa prezintă situaţia la nivel individual; în linii mari ea este aceeaşi la nivel de grup- cariera devenind poziţie sau statut de grup) există domenii comune. În orice organizaţie este nevoie de un echilibru între ele, zona de interferenţă trebuie să fie cât mai mare. De multe ori, acest echilibru nu se realizează, aşadar apar tensiuni care sunt, de fapt, surse potenţiale de conflicte.
Conflictele de interese pot fi de mai multe tipuri; două grupuri, angajate în cadrul aceleiaşi acţiuni, au interese diferite sau chiar opuse; două grupuri au acelaşi interes, dar mijloacele sunt limitate şi domeniile de acţiune se suprapun; două grupuri sunt incluse în acelaşi plan de acţiune, care presupune eforturi apreciabile, însă interesele unui grup faţă de finalitatea acţiunii respective este mult mai mic decât interesul celuilalt grup, etc. Acest tip de conflicte este, de obicei, dificil de înţeles din perspectiva unui observator extern; de multe ori nu este vorba de interese conştientizate, alteori ele sunt ascunse, etc.
2.       Diferenţa de roluri poate genera şi ea conflicte, mai ales datorită faptului că, de multe ori, a asemenea situaţie creează raporturi de „învingător/învins", impunând situaţii de dependenţă. În cazul acestui tip de joc social costurile sunt destul de mari: datorită încrederii acordate de poziţia de „învingător" şi a neîncrederii în sine cauzate de statutul de „învins" (ca şi de faptul obişnuit de a nu recunoaşte fair play-ul întregii acţiuni- mai ales al arbitrajului- situaţie care apare des în cazul în care este vorba de grupuri sociale ) se creează o tensiune care este mereu sursă de conflict, mai ales dacă participanţii sunt obligaţi să convieţuiască (ca exemplu, gândiţi-vă la o inspecţie- mai ales una inopinată).
3.       Relaţiile ierarhice creează şi ele conflicte prin controlul presupus de o diferenţă ierarhică. Sunt binecunoscute relaţiile „amicale" dintre şefi şi subordonaţi. Necesitatea unei supuneri continue şi imposibilitatea ripostei (în anumite sisteme) duce la iritare, fiind o sursă clară de conflict.
4.       Conflictele pot fi generate şi de coexistenţa diferitelor subsisteme ale unei organizaţii, mai bine spus de sistemele de normare distincte dezvoltate de fiecare unitate organizaţională în conformitate cu propriile cadre de referinţă. Această sursă de conflict ţine de însăşi structura organizaţiei şi poate duce la conflicte grave care se pot solda cu dezmembrarea organizaţiei. De asemenea, pot apărea conflicte datorită competiţiei dintre diferitele grupuri care alcătuiesc sistemul organizaţional (în care caz apare frecvent situaţia de „învingător/învins" şi toate consecinţele sale). [Un caz tipic de situaţie conflictuală creată de un proces de integrare insuficient dezvoltat]
5.       Resursele unei organizaţii sunt, în cea mai mare parte, limitate. Distribuţia lor poate crea insatisfacţie, fiind sursă de conflict mai ales atunci când diferenţele de distribuţie sunt foarte mari, inechitabile şi instituţionalizate.
6.       Puterea este una dintre principalele surse de conflict (abuzul de putere, disputele asupra dreptului de a hotărî între părţi de putere egală, etc.). Structura din cadrul unei organizaţii, fie datorită faptului că le generează, fie deoarece toate (sau aproape toate) conflictele angajează această structură (ca mijloc, ca zonă de desfăşurare, o alterează prin rezultate, etc.) poate deveni, în anumite circumstanţe, sursă de conflict. Trebuie, însă, să observăm şi faptul că „reversul medaliei" se aplică la fel de bine, puterea fiind una din modalităţile adesea folosite pentru controlul şi aplanarea conflictelor.
Toate aceste surse de conflict (şi lista de mai sus nu este exhaustivă) pot diferenţia şi servi drept indicatori pentru diferitele genuri de conflicte, însă tipurile acestora diferă de obicei după modul în care se manifestă şi domeniul organizaţional în care au loc. În continuare, vom aminti, cu titlu de exemplu, câteva dintre tipurile de conflicte care apar frecvent în literatura de specialitate.
În primul rând, trebuie să ne gândim la dificultate cu care, uneori, se poate descoperi conflictul. Există conflicte ascunse care subminează activitatea unei organizaţii o perioadă lungă de timp până la identificarea lor. Acestea sunt conflictele nerezolvate clar la momentul declanşării, aparent încheiate, uitate de majoritatea grupurilor din organizaţie, nu însă şi de cele angajate în conflict. O situaţie conflictuală trebuie, aşadar, rezolvată efectiv pentru a nu deveni un abces care cangrenează corpul organizaţiei. De multe ori, asemenea conflicte ascunse pot fi descoperite doar de către observatori externi, deoarece membri organizaţiei nu percep clar adevărata cauză a problemelor care apar. La polul opus se găsesc conflictele explicite, vizibile (numite şi conflicte aparente/reale).


loading...